DREPTUL FAMILIEI
1. DIVORȚ
1. DIVORȚ
Conform Codului Civil (Art. 373) divorțul poate avea loc prin una dintre urmatoarele patru cazuri expres prevăzute de lege:
1.Prin acordul soților, fie la cererea ambilor soți, fie la cererea unuia dintre soți acceptată de celălalt. Divorțul prin acordul soților poate fi dispus pe cale administrativă (dacă nu există copii minori), pe cale notarială sau pe cale judiciară, dacă este îndeplinită condiția esențială privind existența consimțământului soților cu privire la desfacerea căsătoriei. Este cea mai simplă modalitate de a divorța, precum și cea mai rapidă și puțin costisitoare.
2. Din motive temeinice, motive din cauza cărora raporturile dintre soți sunt grav afectate și continuarea căsătoriei este imposibilă;
3. La cererea unuia dintre soți dupa o separare în fapt de cel puțin 2 ani. În acest caz este necesar a se dovedi atât separarea în fapt, cât și durata acesteia care trebuie să depășească 2 ani. Acest tip de divorț presupune desfacerea căsătoriei din culpa soțului care solicită divorțul, dacă este îndeplinită condiția esențială privind separarea în fapt pe o perioadă de cel puțin 2 ani.
4. La cererea acelui soț a cărui stare de sănătate face imposibilă continuarea căsătoriei. In ceea ce priveste modalitatea desfacerii, codul civil reglementează expres că divorțul poate fi declarat prin una dintre următoarele căi :
- Desfacerea căsătoriei pe cale judiciară;
- Desfacerea căsătoriei pe cale administrativă;
- Desfacerea căsătoriei pe cale notarială.
2. PARTAJ
2. PARTAJ
În conformitate cu noile prevederi ale Codului Civil, intrat în vigoare la data de 01.10.2011 înainte de încheierea căsătoriei, soții își pot alege, prin convenție matrimoniala, un alt regim matrimonial decât cel al comunității legale, putând astfel opta pentru regimul separației de bunuri sau pentru cel al comunității convenționale.
Pentru căsătoriile încheiate înainte de data de 01.10.2011 și care se supuneau regimului comunității de bunuri, ca regim legal obligatoriu, dar și pentru căsătoriile încheiate ulterior acestei date, sub regimul comunității legale, pentru sistarea stării de proprietate comuna în devălmașie este necesara partajarea acestora.
Legislatia în vigoare conferă pârților posibilitatea alegerii modalității efectuării partajului bunurilor comune, cea mai simplă cale, și din punct de vedere fianciar, fiind cea a partajului convențional realizat prin înțelegerea ambilor soți, fără a mai fi nevoie de o acțiune în instanță.
Partajul judiciar, este operațiunea juridica prin care soții care nu se inteleg cu privire la împărțirea bunurilor commune dobândite în timpul căsătoriei sunt nevoiți să apeleze la instanța de judecată în vederea sistării stării de coproprietate și a transformării dreptului indiviz al pârtilor într-un drept divizibil și exclusiv. Pe parcursul procesului, cu înțelegerea ambelor părți se poate încheia o tranzacție de care instanța de judecată să ia act.
3. AUTORITATE PĂRINTEASCĂ /CUSTODIA
Potrivit Noului Cod Civil, după pronunţarea divorţului, regula este ca autoritatea părintească/custodia copilului revine în comun ambilor părinţi, afară de cazul în care instanţa decide altfel. Însă dacă există motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi. În același timp, celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia.
4. LOCUINȚA MINORI
Dacă nu ne aflăm în situația ideală în care locuința copilului minor să fie determinată în funcție de acordul părinților este obligatoriu să se respecte interesului superior al acestuia. Aplicarea în concret a acestui principiu se raportează la o serie de criterii detaliate în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului. Acestea sunt avute în vedere de către instanțele de judecată atunci când dispun asupra măsurilor cu privire la minori, printre care și stabilirea locuinței acestora. Astfel, conform art. 2 alin. (6) din acest act normativ, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
- nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie;
- opinia copilului, în funcție de vârsta și gradul de maturitate;
- menținerea relațiilor
- personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
- istoricul copilului, având în vedere, în mod special, situațiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violență asupra copilului, precum și potențialele situații de risc care pot interveni în viitor
- capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia
5. PENSIE DE ÎNTREȚINERE
Obligația de întreținere este îndatorirea legală a părinților față de copiii lor minori prin care li se asigură acestora condiții de locuit, hrană și îmbrăcăminte, mijloacele pentru educarea, invatatura si pregatirea lor profesionala. Parintii pot hotari de comun acord care sa fie cuantumul pensiei de intretinere. Daca parinții nu se înțeleg și în vederea stabilirii pensiei de întreținere, creditorul obligatiei de intretinere trebuie apeleze la un avocat și sa se adreseze cu o cerere de chemare in judecata instantei judecatoresti.
Cererea de chemare in judecata pentru stabilirea pensiei de intretinere se poate formula fie separat – ca o cerere de chemare in judecata de sine statatoare, fie in cadrul actiunilor de divort, de stabilire a paternitatii, de exercitare a autoritatii parintesti asupra copiilor minori sau de stabilire a domiciliului minorilor
In cazul divortului prin acordul sotilor, care poate fi constatat de notarul public, sotii pot conveni asupra tuturor aspectelor accesorii divortului, inclusiv stabilirea contributiei parintilor la cheltuielile de crestere, educare, invatatura si pregatire profesionala a copiilor.
Pensia de intretinere poate avea modificari pe parcursul duratei indeplinirii obligatiei de intretinere, in functie de veniturile parintilor care pot scadea sau pot creste si in functie de nevoile copiilor.
6. SUPLINIRE CONSIMȚĂMÂNT
În cazul părinților separați/divorțați exercitarea autorității părintești privind copii se face în comun sau în mod exclusiv de către unul dintre ei, după cum aceștia au stabibilit de comun acord sau au avut un proces în acest sens. Având în vedere că regula în materia codului civil este exercitarea autorității părintești în comun de către părinții copilului minor, este necesar ca ambii să-și exprime acordul cu privire la creșterea și educarea copilului, precum și orice alte măsuri care pot avea consecințe asupra acestuia. Suplinirea consimțământului părintelui este procedura prin care instanța de judecată pronunță o hotărâre prin care își exprimă acordul în locul părintelui ce a refuzat în mod nejustificat activitatea pentru care celălalt părinte i-a solicitat acordul
7. RĂPIRE INTERNAȚIONALĂ DE COPII
Condiția esențială pentru ca instanțele române să fie competente să soluționeze o astfel de cerere este ca, atât la momentul sesizării, căt și la momentul soluționării cauzei, minorul să se afle pe teritoriul României.
Sintagma “rapirea internațională de copii (sau de minori)” se referă la o procedură civilă judiciară reglementată printr-o Convenție semnată la Haga, în anul 1980, la care România a aderat, și care are drept obiectiv întoarcerea unui copil în țara sa de reședință obișnuită. O cerere de răpire internațională de minori este de competența de fond a Tribunalului București și în recurs a Curții de Apel București.
8. STABILIRE FILIAȚIE
Filiația este raportul stării civile care produce efecte juridice la nivel personal și patrimonial, din ea rezultând rudenia care este o legătură complementată pe descendența unei persoane din alta sau din ascendența comună a mai multor persoane. Filiația se poate stabili în baza legii, prin recunoașterea de filiație (declarație unilaterală a unei persoana că un copil este al său) sau prin acțiune în stabilirea filiației față de mama sau de tatăl din afara căsătoriei. Acest fapt se face pe cale judiciară. Procedurile judiciare sunt anevoioase și dificile, sprijinul de specialitate fiind un imperativ în aceste situații.
Vă putem ajuta în toate tipurile de cauze care au ca obiect relațiile de familie: în proceduri judiciare şi de soluționare amiabilă (mediere), precum divorț, exercitarea autorității părintești, regimuri matrimoniale (convenții matrimoniale, partaj de bunuri comune), filiație, precum și în cazuri complexe cu elemente de extraneitate: divorț, adopție, răpire internațională de copii.